Imagine

miercuri, 18 noiembrie 2009

Pasarea Phoenix

Oficialii Paramount si Dreamworks s-au reunit pentru a decide daca vor lansa cel de-al treilea film din seria Transformers. Urmariti argumentele invitatului cheie. De votul lui depinde decizia finala.

- Sunt pro! Argumente:

  • Michael Bay e o nebunie de regizor. Omul asta are o viziune extrema in ceea ce priveste cinematografia. Camere care zboara de-a lungul actiunii, unghiuri trasnite, care te lasa cu gura cascata, toate astea fac din peliculele sale adevarate infuzii de adrenalina
  • Soundtrack-ul de exceptie a cucerit publicul in ambele filme
  • Efectele speciale de inalta calitate. Toate transformarile, toate exploziile, toate miscarile, toate camerele alea care zboara in jurul personajelor si frontului de bataie sunt remarcabile
  • Incasarile record de 55 milioane de dolari in prima zi de proiectie in SUA
  • Iar argumentul forte este publicul. Conform cronicilor publicul a fost dezamagit de scenariul partii a doua, de abundenta cliseelor (avem tanarul care salveaza planeta si care are cea mai sexy iubita; extraterestrii buni si extraterestrii rai care care se bat cu orice ocazie; celebrele piramide care ascund un secret mai mare decat ne-am fi, guvernul Statelor Unite care este tot timpul impotriva solutiei salvatoare), de replicile scurte, stupide, fara sens, prost jucate, de umorul dureros, de castingul neispirat, de inconsistenta de la nivelul imbinarii scenelor, de violenta excesiva si adesea inutila.

    Trebuie sa recunoastem cu totii ca Transformers 2 isi datoreaza succesul urias datorita asteptarilor publicului in urma vizionarii primei parti si a inegalabilului regizor Michael Bay. Am avut un profit mare insa trebuie sa aratam iubitorilor de SF ceea ce isi doresc: un film senzational, cu un un scenariu elaborat si legat, cu personaje complexe dublate de actori implicati, o pelicula in care sa se regaseasca umorul savuros al primei parti si dialogurile spumoase. Vom analiza cronicile negative si Transformers va renaste ca Pasarea Phoenix pentru a incanta publicul asa cum a facut-o prima data. Datoram asta fanilor si conturilor noastre!

La doua luni dupa aceasta reuniune oficialii Paramount si Dreamworks au anuntat ca vor lansa cel de-al treilea film din seria Transformers pe data de 1 iulie 2011. Regizorul si producator Michael Bay a anuntat ca aceasta pelicula este deja in stadiul de pre-productie si ca data de lansare planificata a ramas 1 iulie 2011. Ehren Kruger a confirmat prezenta printre scenaristi, iar Megan Fox ar putea juca si in cea de-a treia parte a acestei serii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu