Dragul meu baiat,
Stiu ca iti este greu ca ati ramas doar tu si sotia ta pe insula. Stiu ca suferi ca nu mai sunt langa tine. Nu fii trist! O sa veghez asupra vostra si o sa ma bucur de fiecare suras al vostru. M-ai vazut zile in sir aplecata asupra mesei de lemn, scriind ceva. De fiecare data ti-am spus ca intr-o zi vei afla ce este. Acum a sosit momentul: e o carte, aceasta carte, prima ta carte....O sa gasesti in ea povestea noastra, a mea, a tatalui tau cat si a parintilor sotiei tale, cum am ajuns pe aceasta insula, cum arata lumea noastra, peripetiile si primejdiile pe care le-am infruntat. Apoi vei gasi o mica enciclopedie cu termeni care ti se vor parea bizari. Sunt inventii din lumea de dincolo de insula, sunt obiectele care le foloseam si ne erau dragi acolo. Toate iti vor fi de folos daca, intr-o buna zi, va veni cineva si va va salva. Asa va va fi mai usor sa va integrati in lumea veche, in lumea moderna. Sunt si cateva imagini cu obiecte folosite ca mijloace de deplasare: vase de croaziara (asa ai sa recunosti unul cand va veni la voi), nave spatiale, submarine, masini si multe alte lucruri fascinante. In timp veti reusi sa le redescoperiti si voi, sa le folositi...insa vor trece sute, poate mii de ani. De aceea, te rog sa lasi mostenire aceasta enciclopedie copiilor tai, ca sa le ghideze pasii si visele...
Partea I
Paradisul nou, Paradisul vechi
Intr-o buna zi, eu cu tatal tau (doar prieteni pe vremea aceea) si cu parintii sotiei tale, Dea si Doru, am participat la un experiment. Se incerca o metoda de deplasare in spatiu prin dezintegrare moleculara. Experimentul a fost o reusita, insa cei din lumea noastra nu cred ca stiu asta. Asa ca ne-am trezit toti patru pe aceasta insula- Paradisul Nou- cum am botezat-o mai tarziu. Buimaci si nestiind unde suntem, am inceput sa cautam semnele civilizatiei, sa ne revedem cu ceilalti prieteni. O zi intreaga am hoinarit pana am descoperit toate limitele insulei, insa nici tipenie de om. Eram singuri. La inceput am fost cuprinsi de panica apoi foamea si noaptea ne-au trezit simturile. Se impunea sa ne construim un adapost si sa cautam ceva de mancare. N-a fost greu: natura era darnica cu noi si am gasit rapid tot ce aveam nevoie sa supravietuim. Pentru o vreme am fost fericiti toti patru. Semana perfect cu vacanta ideala: soarele ne scalda cu razele sale caldute, nisipul ne mangaia tandru, vegetatia luxurianta ne incanta inimile. Zile linistite, fara sefi, rate, intretinere, bani, intrigi meschine, oameni mediocri si mizeri la trup si suflet. Noptile fierbinti alaturi de logodnicul meu erau racorite doar de picurii de ploaie si roua din zori. Apoi ne-a cuprins dorul de casa, de cei dragi. Ne reveneau in minte constant cuvinte ca internet, mail, camere web, laptop si nu in ultimul rand vase de croaziara-speranta noastra sa ne intoarcem acasa la confort. Insa anii treceau si nimic nu se schimba. Asa ca ne-am resemnat, pierduti de lume, de Paradisul vechi, incercand sa recladim civilizatia in Paradisul nou... Am facut o nunta dubla si in scurt timp ati aparut tu si Ana – fata Deei si a lui Doru. Ce mult mi-am dorit in timpul sarcinii sa pot face o ecografie 3D, sa te vad, sa stiu ca esti bine. Apoi la nastere as fi dat orice sa vina un doctor sa ma ajute- cu toata umilinta si neplacerea unei astfel de consultatii si interventii.... Insa Paradisul vechi era departe, iar in cel nou eram doar noi 4, apoi 6....
Ne-am apucat pe reconstruit lumea noastra, sa redescoperim roata, motorul, electricitatea, sa refacem in sens invers experimentul care ne-a adus in Paradisul nou... Insa drumul era anevoios, lectiile din scoala erau departe... In fiecare seara depanam amintiri, rescriam istoria, fizica, geografia, muzica si anatomia...(vei gasi in enciclopedie tot ce ne-am adus aminte). Am imbatranit si rand pe rand ne-am dus: Doru, Dea, tatal tau si eu.... Cu toti am sperat pana in ultima clipa sa ne salveze cineva, sa revedem lucrurile din Paradisul vechi care ne macinau sufletul de dor...
E minunat sa nu ai decat grija zilei de maine, sa vezi copiii cum cresc departe de rautati, fara sa cunoasca invidia, ura, crimele, razboaiele. Insa mereu ne-a lipsit ceva: acel freamat al orasului, frenezia noilor cuceriri in tehnologie, curiozitatea si bucuria experimentarii unui joc nou, savoarea unei conversatii spumoase cu prietenii la un pahar de bere (sa nu uti sa incerci licoarea din butoi peste 3 saptamani- asa o sa stii gustul berii. Sensul expresiei Hai la o bere – s-ar putea sa nu-l afli niciodata...)
Stiu ca iti este greu ca ati ramas doar tu si sotia ta pe insula. Stiu ca suferi ca nu mai sunt langa tine. Nu fii trist! O sa veghez asupra vostra si o sa ma bucur de fiecare suras al vostru. M-ai vazut zile in sir aplecata asupra mesei de lemn, scriind ceva. De fiecare data ti-am spus ca intr-o zi vei afla ce este. Acum a sosit momentul: e o carte, aceasta carte, prima ta carte....O sa gasesti in ea povestea noastra, a mea, a tatalui tau cat si a parintilor sotiei tale, cum am ajuns pe aceasta insula, cum arata lumea noastra, peripetiile si primejdiile pe care le-am infruntat. Apoi vei gasi o mica enciclopedie cu termeni care ti se vor parea bizari. Sunt inventii din lumea de dincolo de insula, sunt obiectele care le foloseam si ne erau dragi acolo. Toate iti vor fi de folos daca, intr-o buna zi, va veni cineva si va va salva. Asa va va fi mai usor sa va integrati in lumea veche, in lumea moderna. Sunt si cateva imagini cu obiecte folosite ca mijloace de deplasare: vase de croaziara (asa ai sa recunosti unul cand va veni la voi), nave spatiale, submarine, masini si multe alte lucruri fascinante. In timp veti reusi sa le redescoperiti si voi, sa le folositi...insa vor trece sute, poate mii de ani. De aceea, te rog sa lasi mostenire aceasta enciclopedie copiilor tai, ca sa le ghideze pasii si visele...
Partea I
Paradisul nou, Paradisul vechi
Intr-o buna zi, eu cu tatal tau (doar prieteni pe vremea aceea) si cu parintii sotiei tale, Dea si Doru, am participat la un experiment. Se incerca o metoda de deplasare in spatiu prin dezintegrare moleculara. Experimentul a fost o reusita, insa cei din lumea noastra nu cred ca stiu asta. Asa ca ne-am trezit toti patru pe aceasta insula- Paradisul Nou- cum am botezat-o mai tarziu. Buimaci si nestiind unde suntem, am inceput sa cautam semnele civilizatiei, sa ne revedem cu ceilalti prieteni. O zi intreaga am hoinarit pana am descoperit toate limitele insulei, insa nici tipenie de om. Eram singuri. La inceput am fost cuprinsi de panica apoi foamea si noaptea ne-au trezit simturile. Se impunea sa ne construim un adapost si sa cautam ceva de mancare. N-a fost greu: natura era darnica cu noi si am gasit rapid tot ce aveam nevoie sa supravietuim. Pentru o vreme am fost fericiti toti patru. Semana perfect cu vacanta ideala: soarele ne scalda cu razele sale caldute, nisipul ne mangaia tandru, vegetatia luxurianta ne incanta inimile. Zile linistite, fara sefi, rate, intretinere, bani, intrigi meschine, oameni mediocri si mizeri la trup si suflet. Noptile fierbinti alaturi de logodnicul meu erau racorite doar de picurii de ploaie si roua din zori. Apoi ne-a cuprins dorul de casa, de cei dragi. Ne reveneau in minte constant cuvinte ca internet, mail, camere web, laptop si nu in ultimul rand vase de croaziara-speranta noastra sa ne intoarcem acasa la confort. Insa anii treceau si nimic nu se schimba. Asa ca ne-am resemnat, pierduti de lume, de Paradisul vechi, incercand sa recladim civilizatia in Paradisul nou... Am facut o nunta dubla si in scurt timp ati aparut tu si Ana – fata Deei si a lui Doru. Ce mult mi-am dorit in timpul sarcinii sa pot face o ecografie 3D, sa te vad, sa stiu ca esti bine. Apoi la nastere as fi dat orice sa vina un doctor sa ma ajute- cu toata umilinta si neplacerea unei astfel de consultatii si interventii.... Insa Paradisul vechi era departe, iar in cel nou eram doar noi 4, apoi 6....
Ne-am apucat pe reconstruit lumea noastra, sa redescoperim roata, motorul, electricitatea, sa refacem in sens invers experimentul care ne-a adus in Paradisul nou... Insa drumul era anevoios, lectiile din scoala erau departe... In fiecare seara depanam amintiri, rescriam istoria, fizica, geografia, muzica si anatomia...(vei gasi in enciclopedie tot ce ne-am adus aminte). Am imbatranit si rand pe rand ne-am dus: Doru, Dea, tatal tau si eu.... Cu toti am sperat pana in ultima clipa sa ne salveze cineva, sa revedem lucrurile din Paradisul vechi care ne macinau sufletul de dor...
E minunat sa nu ai decat grija zilei de maine, sa vezi copiii cum cresc departe de rautati, fara sa cunoasca invidia, ura, crimele, razboaiele. Insa mereu ne-a lipsit ceva: acel freamat al orasului, frenezia noilor cuceriri in tehnologie, curiozitatea si bucuria experimentarii unui joc nou, savoarea unei conversatii spumoase cu prietenii la un pahar de bere (sa nu uti sa incerci licoarea din butoi peste 3 saptamani- asa o sa stii gustul berii. Sensul expresiei Hai la o bere – s-ar putea sa nu-l afli niciodata...)
[...]
...Dragul meu, aveti grija de Paradisul nou insa nu uitati mai exista oameni ca voi in Paradisul vechi....
...imi place cum ai scris aici...
RăspundețiȘtergerePana la urma orice lucru NOU (Paradisul in cazul tau) spune ceva numai prin raport la ceva VECHI!
Bafta!
Frumos scris!
RăspundețiȘtergereGanduri frumoase, care vin de la sine cand ai o minune de puiut!
RăspundețiȘtergere