Un zambet pe 16 mm...

Rasul e cel mai sigur examen al sufletului omenesc, niciodata firea omului nu se dezvaluie mai deplin ca atunci cand rade. (Dostoievski)

Rutina, joaca sau munca?

De ceva vreme gandurile-mi freamata. E un fel de revolta surda impotriva noianului de zile care se scurg identice, marcate de rutina. O rutina imprevizibila, nonsalanta, care umbreste magia clipelor pline de veselie, joc si sublim. O rutina ce toceste simturile, imaginatia si stirbeste rabdarea. Ma vad inchisa intre activitati casnice plicticoase si monotone care-mi rapesc din timpul pe care l-as devora alaturi de pitica noastra. Apoi cand ofer jocului rolul principal, ma tortureaza vinovatia ca neglizej casa, ca nu ma pot inscrie printre gospodine. Incerc sa restabilesc ordinea, echilibrul intre ele. O clipa o regasesc pentru ca apoi sa imi amintesc de dorintele sufletului meu si mai mult chiar, de cele ale sufletului pereche. Murmura trista inima de atata amanare....

A mai trecut o zi si nu ma regasesc, nici un am ragazul sa meditez, sa vibrez la zambetele aproape molipsitoare ale piticei. Mi-a ramas doar rastimpul sa observ aceleasi frunze prafuite de plictiseala, aceiasi porumbei nesatui si domesticiti deja, acelasi apus stirbit de placi uriase de beton gri.

Astept ziua de maine cu speranta ca voi gasi solutia magica de a le imbina pe toate intr-un amalgam complex si uniform. Pana atunci ma ascund la umbra cuvintelor lui Osho: Joaca trebuie sa ramana viata ta. Munca trebuie sa fie doar un mijloc de a te juca. Nu-ti transforma rutina de munca, pentru ca scopul vietii e joaca.

Minutul de lectura....

Am sa va impartasesc azi un secret. Stiti care e jucaria mea preferata?!... Cartea. Pun prinsoare ca n-ati ghicit. Da... Ma incanta mirosul ei, desenele viu colorate, paginile lucioase si mai ales gustul ei. Azi mami m-a surprins intr-un moment de tandrete cu ... pisicuta dungata din Alice in tara minunilor. Da, da... E o pisicuta tare zambitoare si vesela, seamana mult cu mine si am devenit prietene. De cate ori gasesc cartea, dau grabita paginile ca sa ma reintalnesc cu ea- cu pisicuta dungata. Mami imi citeste povestea, dar eu n-am rabdare sa aud nazdravaniile lui Alice. Eu scriu zilnic propria mea poveste cu pisica dungata. De la ea am invatat sa spun tic-tac, apa, cioc-cioc, gata si oac. De fiecare data ii arat mamei, cu degetelul, ca ma bucur sa o regasesc pe pisicuta. Poate ca, intr-o buna zi, o sa scriu chiar eu o carte despre peripetiile mele si ale Pisicutei Dungate.

Marionete

Mare petrece, mare! Au venit in parc, ieri, niste omuleti zambitori. Am dansat, am cantat impreuna, ne-au spus povesti. Initial am crezut ca sunt bebelusi ca mine, asa ca i-am luat de manuta, le-am zambit si chiar am facut boc cu ei. (semn de afectiune si de tandrete) Ca si mine, erau tinute de mamicile lor si indrumate mai la stanga sau dreapta... Doar ca mami le spunea papusi... altii marionete... Oare sunt si eu o marioneta? Mmmm ...daca sunt o papusa ca acelea din parc? Ele depindeau de mamicile lor...si eu la fel. Doar ca la final au fost puse in niste cutii mari si inchise acolo. Sper ca mami sa nu faca la fel cu mine. Marionete, papusi, bebiti...care o fi diferenta? Sper sa aflu in cateva zile secretul si o sa vi-l soptesc si voua.

Ospatul

25 August 2009

Va invit, prietenii si admiratorii mei, sa luam impreuna micul dejun, aici, in palatul regal. Reteta e simpla: te asezi confortabil in jiltul presarat cu nestemate si astepti ca slujitorul imparatesc (alias mama) sa vina cu bucatele... Si iata ca ospatul incepe - cateva banane ademenitoare zambesc poznas din farfuriuta colorata. Si hop! Am prins o bucata mai jucausa si incerc sa o inghit. Insa, ce sa vezi?! Unde nu mi se strecoara printre degete si, tzusti, da fuga la surorile ei din farfurie. Bag seama ca e vorba de o banana fermecata... sau poate de o farfurie magica, cu magnet, care atrage bucatile inapoi, pe fundul ei. Hmm...dar nu ma las eu pacalita cu una cu doua, ochesc din nou o bucatica moale si inmiresmata, o apuc zdravan si gata! A mea e nazdravana! Ajung cu ea in gurita si dau sa o mestec... dar, ca un facut...ia-o de unde nu-i! Sireata s-a pitulat si a zbughit-o printre dintisorii mei (doar 4 la numar!) si s-a ascuns tremuranda dupa jilt. Ei ... Asta nu-i a buna. Nu-i lucru curat la mijloc! (a se vedea dezastrul ramas sub scaunul imparatesc!!) Atunci ma hotarasc sa folosesc lingurita speciala, pe care mi-a pregatit-o slujitorul de la palat. Asa sigur ajung eu sa-i vin de hac bananei. Si da-i si alearga prin farfurie dupa o bucatica si, mai cu mana, mai cu lingurita, reusesc sa nimeresc o felie mai schioapa, obosita de atata dezmat. Insa nici de data asta nu reusesc. Asa ca plictisita de atata vanatoare, iau farfuria neobrazata si zvarrrr, o arunc cat colo. Apoi, eu chiar nu aveam chef de micul dejun, ce atata osteneala! Mai bine va invit pe toti in parc, ca de ospat m-am lecuit!

Mos Ene de amiaza

Ei, dragii mei, de vreo doua zile, dupa joaca din parc, pe la amiaza, Mos Ene ma viziteaza. Nici nu apuca bine mama sa ma aseze in patut ca, hop, si Mos Ene presara praf auriu de somn. Si, desi sunt singurica in camera, simt pleoapele grele si ma invaluie o toropeala placuta... In 20 de minute plutesc deja in lumea viselor, a animalutelor animate. Cand ma trezesc, mami e foarte incantata si ma rasplateste cu o portie dubla de pupici si imbratisari. Sper, ingerasul meu, si maine la amiaza, sa te viziteze Mos Ene si de ce nu, poate reuseste sa ajunga la tine si seara... Ce minunat ar fi!