Revad mersul sigur si apasat al celui care mi-a furat linistea acelor nopti, al celui ce avea sa-mi ravaseasca principiile, sistemul de valori, bine conturat pana in acea clipa. Ratiunea si codul etic imi sopteau ca nu am voie, ca nu trebuie, ca e interzis sa ma indragostesc tocmai de el- colegul de birou. Ambitioasa, am izbutit sa reusesc sa imi creionez o strategie pentru a ajunge sus, printre asii domeniului. O astfel de iubire ar fi distrus ani de munca, vise, sperante... Insa cum sa impac inima, ce sa-i soptesc nebunei, cum sa alin dorul de cel pe care-l vedeam zilnic, pe care-l admiram, iubeam in taina?
Iscodeam gandurile in cautarea unei solutii care sa impace si ratiunea si sufletul. Apoi, ca sa-mi mai potolesc dragostea am decis sa-l surprind, sa-i vad reactia, sa intuiesc ce-i in sufletul lui. Stiam ca e singur insa comportamentul lui era unul colegial, profesional. Cu ocazia aniversarii, un curier special i-a inmanat un pachet. Eram singura care stia ce contine insa nimic din atitudinea mea nu trada acest detaliu... Era un tort personalizat pe care scria La multi ani! , DVD –ul The Proposal /Vrei sa te insori cu mine?, si o felicitare pe care scrisesem: Nemurirea inseamna sa fii iubit de cat mai multi oameni anonimi. Ineditul situatiei l-a incremenit pentru ca, in clipa urmatoare, sa redevina persoana sigura si calma. Nicio vorba, niciun suras nimic. Apoi – liniste. O liniste tumultuoasa, ametitoare in care se invarteau ca intr-o hora halucinanta toate sperantele. Sistemul propriu, echilibrul interior se preschimbau. Au fost nopti lungi si naucitoare. Atatea sentimente nebanuite ma copleseau si ma iscodeau ganduri ce erau ale mele si totusi nu-mi apartineau. Eram eu si totusi nu ma regaseam...
Zilele curgeau invaluite in asteptarea unui gest. Incercam o evadare din dilema. Sperasem sa schimb ceva, sa apara un element inedit care sa incline balanta intr-una din directii: Ratiune sau Iubire, cariera sau dragoste.... Dupa o saptamana, l-am vazut iesind din biroul sefului, ingandurat. A trecut pe langa mine spunandu-mi cu o voce fara inflexiuni: Mi-am dat demisia. Te sarut pe ganduri... Lumina rasucita din inalt a cazut in abis. Abisul musca furios din gandurile mele. Cu greu imi imblanzeam sufletul plin de mii de cuvinte nerostite inca, de gesturi si doruri. Am ramas muta. In urma pasilor lui apasati, mi-am zidit gandurile, le-am inchis intr-un timp uitat inainte de nastere.
Ratiunea a invins. M-am aruncat din nou in vartejul carierei, al task-urilor nesfarsine, incercand sa nu mai am ragazul sa simt. Dupa trei luni de liniste, de munca si doar de munca am avut parte de o surpriza ... Iesind dintr-o sedinta de final de program, langa biroul meu statea el, colegul, sau mai exact fostul coleg, zambind misterios si tinand in mana un DVD... Ce zici, vedem The Proposal?
Am amutit. Am plecat impreuna. Iubirea si Timpul au impietrit privindu-ne. Simteam cum sclipirea sufletului lui se contopea cu dorul meu. Eram una... Ne privim atat de intens si patrunzator incat aerul dintre noi geme de placere si durere. Inimile cantau aceeasi melodie tainica si stranie... Sufletu-mi se tolanise gol la el in palma. Vorbele s-au metamorfozat in picuri de fericire. Reusisem sa impac si Ratiunea si Iubirea. Sau mai exact el reusise sa le impace. Simteam cum ma desfac in mii de lacrimi. In urma noastra asternuturile ofilite inganau un refren de dor.... Doar lor, colegul le-a marturisit cum a descifrat mesajul pachetului anonim si sensul cuvintelor mestesugite ale lui Freud: Nemurirea inseamna sa fii iubit de cat mai multi oameni anonimi.
Acest articol este scris pentru SuperBlog 2009, proba nr. 42, propusa de Prooptiki Romania
Un happyend ca-n filmele cu Sandra Bullock.
RăspundețiȘtergere