Odata cu frunzele care tremura sifonate in bataia vantului, imi patrunde in suflet si toamna. Uneori imi pare stralucitoare, bogata, colorata si vie, pentru ca in clipa urmatoare sa fie gri, sumbra, stearsa si botzita. Melancolia ma-nvaluie in aura ei ca-ntr-o camasa de forta. Stiu ca nu ma pot desface din mrejele ei si totusi ma lupt sa scap, sa evadez. Idei adanc uitate in colturi nebanuite ale sufletului danseaza ca ielele si aprind focuri tainice, deschid rani demult inchise, sau poate niciodata vindecate complet. Ciufulesc atunci imaginile care hoinaresc prin gandurile mele, le iau la intrebari si le cer sa dispara... Ma arcuiesc sub greutatea lor, a amintirilor .... sau poate a viselor si iluziilor, a ceea ce am crezut ca se ascunde in spatele imbratisarilor, atingerilor, saruturilor tomnatice... Si tot ca un vis de toamna a aparut si minunea noastra... Doar mesele ei ma aduc la realitate, o realitate uneori rece si anosta din care evadarea uneori este imposibila.
Mese incarcate de tensiuni, nerabdare, nelinisti, neprevazut... Doar timpul le va face tihnite, linistite si calme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu