De ceva vreme gandurile-mi freamata. E un fel de revolta surda impotriva noianului de zile care se scurg identice, marcate de rutina. O rutina imprevizibila, nonsalanta, care umbreste magia clipelor pline de veselie, joc si sublim. O rutina ce toceste simturile, imaginatia si stirbeste rabdarea. Ma vad inchisa intre activitati casnice plicticoase si monotone care-mi rapesc din timpul pe care l-as devora alaturi de pitica noastra. Apoi cand ofer jocului rolul principal, ma tortureaza vinovatia ca neglizej casa, ca nu ma pot inscrie printre gospodine. Incerc sa restabilesc ordinea, echilibrul intre ele. O clipa o regasesc pentru ca apoi sa imi amintesc de dorintele sufletului meu si mai mult chiar, de cele ale sufletului pereche. Murmura trista inima de atata amanare....
A mai trecut o zi si nu ma regasesc, nici un am ragazul sa meditez, sa vibrez la zambetele aproape molipsitoare ale piticei. Mi-a ramas doar rastimpul sa observ aceleasi frunze prafuite de plictiseala, aceiasi porumbei nesatui si domesticiti deja, acelasi apus stirbit de placi uriase de beton gri.
Astept ziua de maine cu speranta ca voi gasi solutia magica de a le imbina pe toate intr-un amalgam complex si uniform. Pana atunci ma ascund la umbra cuvintelor lui Osho: Joaca trebuie sa ramana viata ta. Munca trebuie sa fie doar un mijloc de a te juca. Nu-ti transforma rutina de munca, pentru ca scopul vietii e joaca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu