26 Iulie 2009 Am crezut ca pot sa nu relatez nimic despre momentul in care pitica a spus ma-ma, ca doar o nota scurta va fi suficienta. Insa soaptele ei, cele doua silabe simple fosnesc inversunate in sufletul meu. Ma cutremura, imi dau frisoane iar degetele se avanta spre tastatura pentru a elibera inima de prea plinul fericirii. Asteptarea a fost indelungata, 19 luni in care am visat, am sperat, am intuit pe buzele ei forma literelor. Si printre zambete si gangureli s-a pitit strengareste si prima silaba ma-... La inceput soptita, parca cu teama, si rostita doar pentru sine, urmata de ecoul timid -ma... Timpul a incremenit. Am zambit incurajator insa cu teama ca voi destrama magia momentului, crezand ca totul a fost doar o iluzie nascuta din freamatul asteptarii. Incantata de surasul meu, pitica isi continua abil discursul ma- ma-... De data asta cu curaj, pentru ca urmatoarele silabe sa fie rostite cu putere, tipate, cantate, rastite, incantate... Cate nuante si variatii poate capata ma-ma pe buzele ei! O privesc uluita si realizez ca scenariile tesute de imaginatia mea erau aride, sterse. Realitatea ma izbeste cu putere, acest mama spus pe nenumarate tonalitati ma copleseste. Ma incanta bucuria cu care rosteste silabele, pofta neistovita cu care le repeta, insufletita de emotia descoperirii, placerea cu care savureaza reactia mea. Imi dau seama ca si noi spunem adesea mama/tata insa, undeva in negura anilor, s-a pierdut magia divina a rostirii lor. W. Thackeray spunea ca mama este numele lui Dumnezeu pe buzele si in inimile copiilor... - cata inspiratie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu